1 octombrie este Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – o zi în care ne amintim de oamenii care au construit familii, au crescut copii, au muncit și au avut grijă de cei din jur.
Cu această ocazie, Asociația Obștească ”Ajută un bătrân” lansează campania ”Ziua lor, grija noastră”, prin care ne dorim să transformăm această zi într-un început pentru o grijă continuă.
Sunt bătrâni care trăiesc singuri, au posibilități foarte limitate și, uneori, nu au pe cine să se bazeze atunci când apare o nevoie. Pentru ei, câteva alimente, produse elementare de igienă, lemne pentru încălzire sau un lucru necesar în casă pot însemna un ajutor pe care nu și-l pot permite singuri.
Prin această campanie, contribuțiile voastre ne ajută să fim acolo atunci când un bătrân are nevoie de sprijin. Să putem răspunde unor nevoi concrete, să aducem cele necesare în casele lor și să le facem zilele puțin mai ușoare.
În perioada rece, nevoile devin și mai mari. O casă care trebuie încălzită, hrană pentru fiecare zi și lucrurile de bază devin griji pe care unii bătrâni le poartă singuri. Ne dorim ca, atunci când vom ajunge la ei, să putem spune nu doar ”am venit să vedem de ce aveți nevoie”, ci și ”suntem aici și putem ajuta”.
Putem face mai mult atunci când fiecare contribuie atât cât poate. Iar din multe gesturi mici se poate transforma o nevoie într-un ajutor concret pentru un om.
De 1 octombrie, de ziua lor, alegem să le fim aproape. Iar de aici, grija continuă. Fii parte din această grijă!
Donează și ajută-ne să fim acolo pentru bătrânii care are nevoie de noi.